Scopul acestei policlinici este de acordarea de asistentã medicalã
, psiho-socialã si spiritualã gratuitã persoanelor defavorizate
din punct de vedere socio-economic. Starea precarã a sãnãtãtii
populatiei agravatã de deficitul institutional, subnutritia, lipsa
de educatie, costul ridicat al medicamentelor, accesibilitatea dificilã
la un medic specialist, în cadrul profundei crize economice prin care
trecem astãzi, nu poate fi amelioratã decât printr-un
efort suplimentar din partea societãtii civile.
Preotii si medicii Asociatiei ,,Christiana" doresc o reîntoarcere
la strãvechea dimensiune harismatica a slujirii diaconale, în
care harul Duhului Sfânt coborât la noi pe scara verticalei duhovnicesti-construitã
prin putina noastrã credintã sã fie împãrtãsit
spre tãmãduire pe orizontala iubirii frãtesti.
Terapia medicalã si cea spiritualã sunt complementare, fiind
în fond darul divin cu valoare taumaturgicã, oferit omului de
cãtre Dumnezeu.
OBIECTIVE
In plan medical:
-îmbunãtãtirea
stãrii de sãnãtate a categoriilor sociale defavorizate;
-decongestionarea asistentei medicale de specialitate acordatã în
policlinicile de stat;
-acordarea de medicamente gratuite obtinute fie din fonduri proprii, din sponsorizãri
sau primite prin intermediul unor organizatii filantropice nationale si internationale.
-cresterea nivelului de educatie sanitarã.
In plan psiho-social:
-acordarea de asistentã psihologicã si socialã persoanelor defavorizate din punct de vedere social si celor cu probleme psiho-sociale.
In plan spiritual:
-acordarea
de asistentã spiritualã tuturor persoanelor aflate în
probleme spirituale indiferent de apartenenta religioasã.
-sã contribuie la redobândirea si mentinerea echilibrului moral
si spiritual al societãtii.
recuperarea si întretinerea sãnãtãtii spirituale
a omului.
Foto & Design PRO ART 21- Documentary Film Production, Cluj-Napoca, Tel/Fax: 0264 153577